Copii si batranii



FEMEI ÎNSĂRCINATE
Femeile însărcinate, în Germania, au dreptul la controale medicale, consiliere medicală, medicamente si protecţie.
ÎNTRERUPEREA SARCINII
În Germania, întreruperea sarcinii "Abtreibung" este permisă numai în anumite condiţii:
  • Din motive medicale
  • Din motive personale sau sociale, dar numai în perioada primelor 12 săptămâni de sarcină
  • La cererea femeii gravide. Obligarea acesteia de către o altă persoană este interzisă si se pedepseste legal
Pentru întreruperea unei sarcini trebuie mai întâi sa mergeţi la un birou de consiliere specializat pe această problemă, de aici obţineţi în urma unor discuţii amănunţite, un act prin care se dovedeste prezenţa dmneavoastră acolo. Pe baza acestui act doctorul este îndreptăţit să efectueze întreruperea sarcinii. Consilierea în probleme de întrerupere a sarcinii poartă denumirea de "Schwangerschafts-Konflikt-Beratung" si este făcută de organizaţiile "Pro Familia", "Donum Vitae" si "Diakonischen Werk".
AUTORITATEA PENTRU TINERET
Pedagogii sociali din cadrul Serviciului Social General al Autorităţii Locale pentru Tineret "Stadtjugenamt", ajută părinţi, copii si tineri care au probleme în familie, la scoală, în caz de divorţ si despărţiri, probleme psihice, în cazul în care există ''stres acasă'' si în multe alte probleme.
La sediu puteţi obţine informaţii despre serviciile sociale si financiare, oferte de ajutor precum si informaţii despre drepturi generale si tutelare.
LOCURI DE JOACĂ
Pe întreg teritoriu orasului Landshut se află 40 de locuri de joacă. Toate locurile sunt construite după Normele Europene si sunt sistematic verificate de către "Stadtgartenamt" în vederea menţinerii siguranţei copiilor.
Pe pagina de internet (a se vedea anexa paginilor de internet) puteţi găsi un plan cu toate locurile publice de joacă.
PROGRAMUL VACANŢELOR DE VARĂ
"Komunale Jugendarbeit" din cadrul Autorităţii Locale pentru Tineret, "Diakonische Werk si Volkshochschule" organizează pe timpul vacanţelor de vară, programe pentru copii.
Programul de vacanţă cuprinde 300 de evenimente care se adresează copiilor de la grădiniţă si acelor din scoala primară, precum si tinerilor de la 13 ani în sus. Pentru cele două grupe se organizează programe separate în funcţie de cerinţe. Pentru înscrieri: "Jugendkulturzentrum Alte Kaserne".
CRESE, GRUPURI DE JOACĂ
Din păcate pentru copiii mici, sub 3 ani există puţine crese. Cu cât mai devreme vă adresaţi acestora cu atât mai mare este sansa de a obţine un loc pentru copilul dumneavoastră.
MAMĂ PE TIMP DE ZI "TAGESMUTTER"
Mama pe timpul zilei este o alternativă la crese. Aceasta are grijă de copiii ei si a altora pe timpul zilei în schimbul unei sume de bani.
Cine vrea să fie mamă pe timpul zilei trebuie să aibă suficient timp si suficient spaţiu în propria locuinţă pentru toţi copiii.
Pentru siguranţă este bine ca ambele părţi să încheie un contract. Vormulare găsiţi la Tagesmütter Bundesverband.
GRĂDINIŢE
Potrivit legii toţi copii peste 3 ani au dreptul la un loc în grădiniţă. Ar trebui să profitaţi de acest drep si să vă daţi copiii la grădiniţă, deoarece acolo pot să-si facă prieteni, au colegi de joacă si prin intermediul jocului învaţă limba germană. Costurile pentru grădiniţă se împart între părinţi si stat. În majoritatea grădiniţelor programul este de jumătate de zi, de dimineaţă până la prânz. Este bine să vă informaţi din timp, chiar de la nastere. Informaţii puteţi obţine în Rathaus.
SCOALA
În Germania scoala este obligatorie pentru toţi copiii. De regulă copiii încep scoal la vârsta de 6 ani. În Bayern scoala începe în septembrie, după vacanţa de vară.
Orele durează la majoritatea scolilor de dimineaţă până la prânz. În primi doi ani de scoală sunt de regulă numai 4 ore de dimineaţa. Părinţii copiilor nou veniţi în Germania care necesită un anumit sprijin în învăţat pot afla informaţii de la scoli. Uneori în scoli se oferă ore de sprijin "Förderunterricht". Pentru ajutor în rezolvarea temelor trebuie să se ocupe părinţii în particular. Există în acest sens niste institute de ajutor al copiilor cum ar fi "Studienkreis" sau "Paukkammer" din cadrul organizaţie "Haus International".
HAUS INTERNATIONAL
Haus International, prin intermediul colaboratorilor săi, oferă ajutor, copiilor si tinerilor ce provin din familii de emigranţi, în rezolvarea temelor precum si la îmbunătăţirea cunostinţelor de limba germană.
Acest ajutor este oferit fie la sediu, în strada Orbankai, fie la domiciliul solicitantului.
Deasemenea se organizează grupuri de studiu precum si grupuri de petrecere a timpului liber, acestea având ca scop întărirea relaţiilor interculturale. De obicei grupurile sunt împărţite pe categorii: fete si băieţi.
BĂTRÂNI
O ofertă destul de variată, pe care am împărţit-o în trei categorii, stă special la dispoziţia persoanelor in varstă. Cine doreste mai multe infomaţii despre această tema, se poate informa din brosura intitulata "Senioren in Landshut". Această brosură o puteţi găsi la Bürgerbüro precum si la asociaţiile caritabile "Wohlfartverband".
AJUTOR SI ÎNGRIJIRE
Persoanele în vârstă, care nu mai doresc, sau care nu mai pot sa locuiască singure pot să solicite un loc intr-un cămin de bătrâni. Pentru alegerea căminului este bine să decideţi în liniste si chiar să comparaţi ofertele de la mai multe cămine. În Landshut există zece astfel de cămine pentru bătrâni, care vă oferă mai multe posibilităţi, de la aducerea propriei mobile până la ingrijire. Puteţi vizita toate cele zece cămine. Adresele si numerele de telefon le puteţi găsi in ''Pagini Aurii'' ("Gelben Seiten").
Informaţii amănunţite despre căminele de bătrâni din Landshut si din zonele învecinate, puteţi afla in Rathaus si în "Seniorenwegweiser".
Cine doreste să rămână întrun mediu cunoscut si familiar se poate decide pentru îngrijire la domiciliu, o persoană specializată vine la dumneavoastră acasă si vă ajută la efectuarea igienei personale (baie, îmbrăcat, etc.). Deasemenea puteţi să luaţi în consideraţie serviciul numit ''Masa pe roţi'' "Essen auf Rädern", prin intermediul căruia vi se livrează la domiciliu mâncare caldă.
Bineânţeles la alegera serviciilor potrivite pentru fiecare, un rol important îl are si situaţia financiară de aceea este bine să vă informaţi temeinic. Informaţii puteţi obţine de la casele de asigurări, cum ar fi AOK sau de la Crucea Rosie "Rotes Kreuz". Consiliere puteţi obţine si de la asociaţiile caritabile "Wohlfartverband" sau de la "Gesundheitsamt".
PREVENIRE
Cine doreste până la o vârstă înaintată să rămână activ, sau cine doreste să facă ceva pentru sănătatea lui, are la dispoziţie o gamă variată de oferte. În cadrul "Christliches Bildungswerk, Evangelischens Bildungswerk, VHS (Volkshochschule), AOK" puteţi găsi o ofertă numeroasă de cursuri de la Nordic Walking, Yoga, cursuri pentru persoanele cu probleme ale spatelui, gimnastică, cursuri despre nutritie, până la cursuri de dans.
Pliante unde vă puteţi informa despre preţuri si datele de incepere ale cursurilor puteţi găsi în farmacii, cabinete medicale, sau la ofertanţi.
CALIFICĂRI SI HOBBY-URI
De cele mai multe ori la bătrâneţe gaseste omul timpul necesar pentru a se dedica hobby-urilor sale, sau penru a descoperi altele noi.
"Christliches Bildungswerk, Evangelischen Bildungswerk, VHS Volkshochschule, AOK" vă pune si în acest domeniu o multitudine de cursuri la dispoziţie:
  • dacă doriţi să vă familiarizaţi cu calculatorul sau cu internetul
  • dacă dotiţi să pictaţi sau să invăţaţi dansuri populare
  • dacă doriţi să schimbaţii opinii si păreri cu alte persoane
  • sau dacă doriţi să călătoriţi în grupuri restrâse în alte tări.
În brosurile pe care le puteţi procura de la ofertanţi găsiţi informaţii despre datele de începere, preţuri si termenele de inscriere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu